Pronostic Leicester vs Norwich City - Premier League
Un nou început de an ne aduce o nouă serie de confruntări interesante, una dintre ele fiind disputa cu numărul 21 din Premier League, de această dată funcția de gazdă fiind ocupată de către formația antrenată de Brendan Rodgers, Leicester City, avându-i ca oaspeți pe cei de la Norwich City, aflați sub comanda lui Dean Smith. Meciul va fi disputat în prima zi a anului, pe 1 ianuarie, de la ora 17:00, pe King Power Stadium. În această avancronică vă voi detalia partida, urmând ca la final să găsiți ponturile pentru meciul cu numărul 21 din cel mai important campionat al lumii.
Leicester - Noutati, forma actuala si echipa probabila
Gazdele uneia dintre primele confruntări ale noului an vin de pe o poziție care nu îi mulțumește în vreun fel, situația fiind una destul de complicată, însă care se arată a avea încă speranță după victoria neașteptată contra unei formații impresionante ca Liverpool. Ultima confruntarea pentru aceștia se dovedește a fi una neașteptată din privința rezultatului, reușind să se răzbune pe rivalii de la Liverpool, fluierul final surprinzând scorul mic de 1-0, tabela fiind decisă de către Lokmann, care în ciuda înfrângerii din cupă le aduce celor de la Leicester cele 3 puncte. În altă ordine de idei, în deplasare sunt opriți din a triumfa de către prima clasată, City, care pune capăt meciului prin scorul de 6-3. Deși acest rezultat nu poate fi folosit ca lucru pozitiv, pe propriul teren se laudă cu o serie de 4 victorii consecutive, pe lângă cea împotriva ultimei clasate având în cont triumful în fața lui Watford, Legia și contra lui Liverpool.
Ca un rezumat al acestor etape, aceștia se clasează pe a 9 a poziție, cu un total de 25 de puncte, fiind amenințați din spete de către Crystal Palace care totodată se află la egalitate cu Brighton. Pe lână aceștia, diferența de adversarii de pe 1 ianuarie este imensă, fapt care îi proiectează pe aceștia pe poziția de favoriți.
În ceea ce privește golaverajul celor de la Leicester, atacul gazdelor se pot lăuda cu 31 reușite, care au o urmare negativă comparând cele 33 goluri primite, ce reflectă tocmai o situație strălucitoare în ceea ce privește fundașii din lotul lui Rodgers.
Obiectivul gazdelor nu are un scop chiar imposibil de atins, calificarea în play off-ul campionatului având ca cifră caracteristică doar 6 puncte. Însă șansa de a îndepărta formația celor de la West Ham pare una imposibilă, fapt datorită căruia se vor lupta pentru a acumula maximul de puncte contra uneia dintre cele mai slabe echipe ale sezonului.
Lotul nu este unul foarte strălucitor, însă aceștia se pot lăuda cu jucători precum Barnes, Maddison, Perez, Armatey și Daka, ultimul precizat fiind unul dintre cei mai valoroși atacanți, cu un total de 6 reușite. Misiunea de a obține cele 3 puncte va fi una destul de complicată, pe care aceștia o vor trata cu maxima seriozitate și dedicare.
Echipă probabilă și absenți Leicester City
Lista de absenți este destul de lungă, în meciul de pe 1 ianuarie lipsind Fofana, Justin, Pereira, Bertrand, Evans și Barnes, tehnicianul lui Leicester fiind nevoit să se bazeze în acumularea celor 3 puncte pe Verstegaard, Soyoncu, Maddison, Ndidi, Soumare și Daka, aceștia oferind un plus de valoare lui Leicester.
- Echipă probabilă: (4-3-3) Schmeichel – Albrighton, Soyoncu, Vestergaard, Thomas – Tielemans, Ndidi, Soumare – Maddison, Daka, Iheanacho.
- Absenți: Fofana, Justin, Pereira, Bertrand, Evans și Barnes
Norwich City - Noutati, forma actuala si echipa probabila
Oaspeții vin în noul an din Premier League după ce în campionatul intern al Angliei nu au reușit să re se reflecte prin rezultate promițătoare, având o prestație care îi lasă pe spate pe spectatori din punct de vedere al înfrângerilor. În ultima etapă din Premier League, canarii suferă pierderea celor 3 puncte contra celor de pe a 10 poziție, Crystal Palace, partida dovedindu-se a fi una dominată de către adversari, ca rezultat final evidențiindu-se scorul de 3-0. În schimb, lăsând la o parte confruntarea dezastroasă contra celor de la Palace, în penultima dispută din deplasare aceștia se împiedică încă o dată în acumularea celor 3 puncte, însă contra unei formații ceva mai puternice, Tottenham, etapă în care fluierul final a surprins scorul de 3-0, partida fiind una nulă în ceea ce privește avansarea în clasament. Pe de altă parte, în ciuda acestui rezultat, prima clasata a campionatului, Chelsea, ruinează defensiva oaspeților cu cele 7 goluri strecurate în poarta acestora, 3 dintre acestea fiind trecute în contul lui Mount, care pune capăt partidei prin reușita din minutul 91, fiind asistat de către Loftus Cheeck. Singurul avantaj al celor de la Norwich îl reprezintă două victorii consecutive, însă sunt proiectați pe ultimul loc din Premier League.
În concordanță cu cele 4 înfrângeri consecutive, ultimul loc nu este unul avantajos din punct de vedere al urmărilor după terminarea acestui sezon, cele 10 punct fiind rezultate în urma a doar 2 victorii și 4 egaluri, restul de 13 meciuri fiind trecute ca înfrângeri.
Din punct de vedere al golaverajului, atacul oaspeților se arată a fi cel mai neproductiv din Premier League, cu doar 8 goluri înscrise, defensiva aflându-se într-o situație aproape groaznică, cu 42 de nereușite.
Deși seria de nereușite alungă orice speranță, detașarea de ultima poziție nu necesită o schimbare radicală, ca obiectiv principal clasându-se obținerea unui loc care le asigură participarea la sezonul următor.
În ceea ce privește performanțele destul de slabe ale oaspeților, Pukki, singura speranță din lotul lui Smith, se poate lăuda cu un număr de 5 reușite, acesta fiind singurul jucător care a marcat mai mult de 2 goluri de la începutul sezonului pentru Norwich și care și în această disputăm are aceeași misiune.
Echipă probabilă și absenți Norwich City
Pe aceeași lungime de undă cu ultimele rezultate lotul suferă din cauza accidentaților, în această confruntare având ca absenți pe Rashica, Zimmermann, Normannacesta, Hamley, Rupp, Sargent, Tzolis și Lees. Primul 11 îi va avea ca șui candidați pe jucători ca Bryam, McLean, Gibson și Pukki, care au pe umeri detașarea de pe ultima poziție.
- Echipă probabilă: Krul, Gibson, Aarons, Byram, Williams, McLean, Płacheta, Sørensen, Cantwell, Gilmour, Pukki.
- Absenți: Rashica, Zimmermann, Normannacesta, Hamley, Rupp, Sargent, Tzolis și Lees
Leicester - Norwich City: Pariuri, pronosticuri si cote
Ultima confruntare directă dintre cele două formații se arată a fi în avantajul celor de la Leicester, care izbutesc a se impune prin scorul de 2-1, deși Norwich ar fi putut să readucă egalitatea prin golul anulat.
Confruntarea de pe 1 ianuarie este imprevizibilă din punct de vedere al prestațiilor destul de opuse ale celor două formații, dar care tot în avantajul gazdelor, Norwich suferă în urma numărului mare de absenți și al poziției care le oferă retrogradarea. Voi miza pe un meci dominat de către Leicester, în care cu siguranță aceștia se vor impune, în meci marcându-se minim 2 goluri.
Așa cum am precizat și în pontul principal, meciul va fi unul ofensiv mai mult din partea gazdelor, fapt prin care voi miza la depășirea bornei de 1 gol în prima repriză și a maxim 3.